Pe 4 mai 1955, departe de țară, în capitala Franței, Enescu se despărțea de lumea aceasta, la 74 de ani, spovedit și împărtășit cu o zi înainte, dovedindu-și astfel, pentru ultima oară, credința sa nestrămutată în Dumnezeu, despre care spunea: „Cred și în Dumnezeu, Care m-a creat, cum cred în muzica pe care am iubit-o atât de mult. După umila mea părere, trebuie să fii cu adevărat naiv ca să declari serios că Dumnezeu nu există. Însuși faptul că e invizibil ne face să-L adorăm.”
Arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, a precizat că:
George Enescu a avut un profund simț al datoriei față de semenii săi, mai ales în momentele de criză, cum a fost Primul Război Mondial. Unul dintre gesturile sale cele mai impresionante a fost inițiativa de a susține concerte în spitalele militare din Moldova, unde fuseseră evacuați numeroși răniți de pe front. A mers prin localități precum Iași, Botoșani, Roman, Bârlad, Vaslui, Târgu Neamț și altele, în care se aflau spitale militare improvizate sau centre de refugiați, cântând pentru soldații răniți și personalul medical. Tradiția locului consemnează prezența lui Enescu la Mănăstirea Neamț, cu același scop nobil: să aline, prin muzică, suferințele ostașilor răniți și tratați aici, și să cânte multor preoți refugiați din Transilvania, aproape 50, cazați la Schitul Vovidenia din preajma marii lavre nemțene.
Se știe că, în timpul Primului Război Mondial, Mănăstirea Neamț a fost transformată într-un important spital militar, cunoscut sub numele de Spitalul Militar nr. 33, cu o capacitate de aproximativ 800 de paturi. Toate clădirile mănăstirii, inclusiv bolnița și multe chilii ale călugărilor, au fost puse la dispoziția Armatei Române pentru a oferi îngrijire răniților, adăpost trupelor și sprijin logistic, inclusiv hrană și alte resurse necesare efortului de război.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, soborul de preoți a oficiat o slujbă de pomenire pentru George Enescu și familia sa. Din pomelnicul familiei menționăm pe ambii bunici, care au fost preoți. Părintele egumen a amintit celor prezenți: „Credința ortodoxă a avut o înrâurire deosebită, deși subtilă, asupra operei enesciene. Muzica bisericească, ascultată acasă, la bunici, și, desigur, la biserică, i-a influențat sensibilitatea, expresia artistică, dar și profunzimea aparte a compozițiilor.”
Domnul conf. dr. Bogdan Cojocaru, cadru didactic universitar la Conservatorul „George Enescu” din Iași, a vorbit celor prezenți despre importanța lui George Enescu în cultura română, precizând, printre altele:
Dacă vorbim, în istoria umanității, despre era dinainte și după Hristos, în istoria muzicii putem vorbi de epoca înainte și după Enescu, căci genialul compozitor, cu origini din binecuvântatul ținut al Botoșanilor, a marcat în chip fericit muzica de la noi și nu numai. Enescu a îmbogățit substanțial componistica românească, așezându-ne pe harta internațională a muzicii, fiind nu doar un neegalat compozitor, ci și un desăvârșit pedagog, formând elevi prestigioși, ca: Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Arthur Grumiaux.
După săvârșirea slujbei de pomenire și a momentului comemorativ, în curtea schitului, cei prezenți au putut audia câteva fragmente din cunoscuta creație enesciană Rapsodia Română, interpretate la vioară cu multă virtuozitate de către Alexandra-Ioana Honciuc, membră a orchestrei Operei Naționale din Iași, încercând astfel a reconstitui emoționantele momente petrecute în urmă cu peste un veac, când George Enescu a pășit pe meleagurile nemțene, înnobilându-le prin arcușul viorii sale.
